Lună: octombrie 2024

Stimați părinți,GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL ȘI PRELUNGIT „TĂRÂMUL PRIETENIEI” împreună cu GRĂDINIȚA NR.1 ȚEGHEȘ are deosebita placere de a vă invita la Târgul nostru tematic „FRUMOASA ȘI BOGATA TOAMNĂ” ce va avea loc marți, 22 octombrie în intervalul orar 7:30-17:30.Evenimentul va avea loc în sala de festivități a grădiniței unde veți fi așteptați cu muzică tradițională și standuri vesele cu decorațiuni specifice toamnei confecționate cu multă dragoste și imaginație de copii alături de educatoarele lor. Spre încântarea celor mici, pentru a le dezvolta spiritul antreprenorial și pentru a le răsplăti munca și talentul, târgul nostru va fi cu vânzare de produse. Banii vor fi folosiți pentru a li se pregăti o petrecere surpriză în data de 25 octombrie, ultima zi înainte de vacanță și pentru diverse materiale didactice necesare la nivel de unitate.Acestea fiind spuse, vă așteptăm cu drag să petreceți traditional alături de noi!

Anunț important către locuitorii comunei Domnești, județul Ilfov.

Stimați cetățeni,

Vă aducem la cunoștință faptul că, în vederea asigurării unui trafic feroviar și rutier mai sigur și eficient, trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea noastră va fi supusă unor lucrări de reabilitare necesare în perioada următoare. Aceste lucrări sunt esențiale pentru eliminarea restricțiilor de viteză și pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii ferate.

Intervențiile vor avea loc conform următorului program:

  • Fir II CF: 7 – 11 octombrie 2024
  • Fir I CF: 21 – 25 octombrie 2024

Pe întreaga durată a lucrărilor, circulația rutieră pe DJ 602 va fi complet închisă în zona trecerii la nivel cu calea ferată. În acest sens, au fost stabilite două rute ocolitoare pentru a asigura desfășurarea fluentă a traficului, conform documentației tehnice avizate și depuse la autoritățile competente. Hărțile și informațiile detaliate despre rutele ocolitoare vor fi puse la dispoziția publicului pe site-ul Primăriei și afișate în zonele vizate.

Aceste lucrări sunt parte integrantă a proiectului de reabilitare a Liniei 100 București – Videle, în cadrul Lotului 6 Chiajna-Grădinari (km 18+000 – km 21+500), și sunt cruciale pentru îmbunătățirea siguranței și a vitezei de circulație pe calea ferată.

Consiliul Județean Ilfov și-a dat acordul pentru închiderea circulației, valabil doar în intervalele menționate mai sus, după obținerea avizului Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov – Serviciul Poliției Rutiere anexat anuntului .

De ce este necesară această reabilitare?

  • Creșterea siguranței traficului feroviar și rutier;
  • Îmbunătățirea confortului și reducerea timpilor de deplasare;
  • Restabilirea condițiilor optime de circulație pe calea ferată, ceea ce va duce la reducerea restricțiilor de viteză actuale.

Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin în acest demers. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente și vă asigurăm că aceste lucrări sunt menite să îmbunătățească semnificativ calitatea infrastructurii din zona noastră.

Cu respect, Primăria Comunei Domnești